Volodimir Zelenski interzice cazinourile online în Ucraina, cei vizați de interdicție fiind soldații. Un activist a arătat dependența acestora de jocurile de noroc.
Zelenski impune noi restricţii asupra cazinourilor online din Ucraina, inclusiv limite de publicitate şi interdicţii pentru soldaţi de a juca în timpul războiului. Unele voci sunt însă sceptice că o interdicţie va funcţiona, având în vedere existenţa cazinourilor ilegale, relatează POLITICO, preluat de news.ro.
Noile reglementări, prevăzute într-un decret al Consiliului ucrainean pentru Securitate de Stat şi Apărare, au fost adoptate după ce un activist proeminent, care serveşte în armata ucraineană, Pavlo Petricenko, a lansat o campanie care evidenţiază dependenţa de jocurile de noroc în rândul soldaţilor şi i-a cerut lui Zelenski să impună controale mai stricte asupra cazinourilor online. Petricenko a murit în luptă pe 15 aprilie.
„Militarii au fost departe de familiile lor pentru al treilea an, în condiţii stresante şi fără posibilitatea de a se odihni pe deplin, aşa că sunt deosebit de vulnerabili din punct de vedere psihologic”, a scris Petricenko în textul petiţiei sale.
„Pentru mulţi, jocurile de noroc devin singura modalitate de a face faţă stresului şi, prin urmare, provoacă rapid dependenţa de dopamină şi le slăbeşte autocontrolul. Există cazuri în care militarii dependenţi de jocuri îşi cheltuiesc toţi banii pe jocuri şi contractează microcredite, îndatorându-se astfel pe ei înşişi şi familiile lor”, arăta activistul.
Noile reguli vor obliga operatorii de jocuri de noroc să limiteze durata sesiunilor de joc, numărul de conturi pe care un utilizator le poate înregistra, precum şi suma pe care o persoană o poate juca în fiecare zi.
Restricţiile urmează să intre în vigoare peste o lună.
Cu toate acestea, unii experţi susţin că multe dintre restricţiile din acest ordin existau deja într-o lege care legaliza jocurile de noroc, pe care Ucraina a adoptat-o în 2020, după o interdicţie de un deceniu, și că ar fi mai potrivită educația financiară decât interdicția.
În 2023, numărul persoanelor aflate în registrul de stat al dependenţilor de jocuri de noroc, care le interzice accesul la cazinourile online, a crescut de la 450 la 3.700, potrivit Comisiei ucrainene pentru reglementarea jocurilor de noroc şi a loteriilor. Cu toate acestea, este probabil ca lista să subestimeze cifra reală, deoarece îi include doar pe cei care îşi adaugă numele în mod voluntar sau care sunt obligaţi de o instanţă să facă acest lucru.
Personalul militar pune pe seama noului comandant-şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, că vrea interzicerea jocurilor de noroc în timpul războiului.
Soldele lunare ale soldaţilor ucraineni variază între 30.000 şi 100.000 UAH (între 700 şi 2.350 de euro), în funcţie de rangul militar şi de performanţa în luptă. În schimb, salariul minim în Ucraina este de 8 000 UAH (190 euro).
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
Etichete:
Ucraina,
volodimir zelenski,
cazinou online ,
Dată publicare:
23-04-2024 13:18
Articol recomandat de sport.ro
Source link