Interdicția se va aplica peste tot în România: Legea care închide tot

Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, a anunțat marți, pe 9 aprilie, că industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima înfrângere în Parlamentul României. Iată despre ce este vorba.

UPDATE

Legea anti-păcănele a trecut marți, 9 aprilie, de votul din Camera Deputaților. S-au înregistrat 243 de voturi în favoarea acesteia, 0 împotrivă şi 4 abţineri.

Ştirea iniţială

Alfred Simonis anunță o lovitură pentru industria jocurilor de noroc

Potrivit lui Alfred Simonis, urmează să se desfășoare un vot cu privire la proiectul de lege ce vizează interzicerea jocurilor de noroc în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori și majorarea semnificativă a amenzilor asociate.

”Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României.

Voi convoca patru comisii în paralel cu şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, pentru a dezbate, în regim de urgenţă, prima lege împotriva industriei păcănelelor, această industrie care distruge familii, distruge familii şi care face extrem de de mult rău României”, a declarat el.

Președintele interimar al Camerei Deputaților a afirmat că în ședința de vot final de astăzi se va adopta această lege.

Astfel, jocurile de noroc vor fi interzise în peste 90% din localitățile din România. De asemenea, păcănelele vor fi eliminate din localităţile mici.

”Este o primă lege, o lege care închide toate păcănelele în localităţile sub 15.000 de locuitori, măreşte amenzile substanţial şi în perioada următoare vom adopta şi celelalte legi care sunt depuse în Parlament, indiferent că vorbim de reglementarea şi eliminarea din marile oraşe.

Vrem să vedem şi cum reacţionează industria la prima lege, să vedem cum marii avocaţi plătiţi cu foarte mulţi bani, cu care am tot fost ameninţaţi în ultimele luni de zile, să vedem cum reacţionează la prima lege şi ne vom adapta pentru a doua. Sau că vorbim despre publicitatea în această industrie, care şi ea trebuie reglementată şi restricţionată substanţial”, a spus acesta.

SURSA FOTO: Pixabay

Alfred Simonis a adăugat:

”Astăzi vom da prima mare lovitură industriei jocurilor de noroc. O facem din scurt, de pe azi pe azi, astfel încât să producem o mare surpriză şi să facem un mare bine României”.

Deputatul PSD a mai precizat că amendamentele au fost depuse în această dimineață. El a adăugat că se pot accepta modificări dacă sunt de bun augur.

”Alte modificări putem accepta dacă sunt de bun augur. Este un prim test, o primă lovitură. În funcţie de cum va reacţiona piaţa, pentru că intrarea în vigoare este în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică până la finalul lunii aprilie.

Vom vedea cum va reacţiona industria, pentru că din punctul nostru de vedere, la consecinţele trecute în această lege (..) nu au cum să nu o facă. Vedem şi ne adaptăm pe parcurs”, a spus acesta.

Câte cazinouri există în România în 2024?

Este evident să observi săli de jocuri de noroc în majoritatea localităților din România, în special în cele de dimensiuni medii sau mai mari. În orașe și municipii, există numeroase locații care găzduiesc aparate de sloturi.

În unele orașe de reședință de județ și în București, iubitorii de gambling pot, de asemenea, să se distreze în cazinouri terestre. Acolo, se pot bucura nu doar de păcănele, ci și de jocuri de masă precum ruletă, poker, blackjack și baccarat. Cu toate acestea, astfel de cazinouri sunt relativ rare în România. Piața offline este dominată de sălile de jocuri cu aparate de sloturi.

Pe internet, situația este cu totul diferită. Aici, pasionații de astfel de activități de divertisment au acces la numeroase platforme complexe care concurează pentru a oferi cele mai bune oferte și experiențe de joc. Aceste platforme dispun de sute de păcănele, precum și de jocuri de masă de cazinou, inclusiv live casino cu dealeri reali la ruletă, blackjack și baccarat.

În plus, în cazinourile online, oferta de entertainment poate include și poker, bingo și pariuri virtuale. Astfel, oferă o gamă variată de jocuri de noroc accesibile în același loc, simplu și convenabil, indiferent de locația utilizatorului – acasă sau în altă locație. Mai multe puteți citi aici.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

New Casinos
Winbet îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă.
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Cazinoul Winner te întâmpină cu lux și eleganță, oferind o gamă largă de jocuri de noroc, inclusiv sloturi moderne, poker și ruletă. Ambianța vibrantă și serviciul impecabil creează o experiență de neuitat pentru pasionații de jocuri de noroc.

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

Don.Ro Casino te îmbie cu eleganță și exclusivitate în lumea jocurilor de noroc online. Beneficiezi de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și cazinou live, alături de bonusuri generoase și asistență dedicată, într-o atmosferă autentică de cazinou.

Conti Casino, a lavish destination nestled in a bustling cityscape, offers opulent gaming and entertainment. Experience luxury with high-stakes tables, vibrant slots, and elegant dining, all in a sophisticated ambiance of excitement and indulgence.