de Andrei GRECU
Nu este pentru cel care se pregătește, este pentru cel care-l primește. Nu, nu este vorba despre Rodri și Vinicius. Bine, poate că este, dar mai spre finalul articolului. Este despre mine, cel care voia să scrie aceste rânduri în a doua zi după El Clasico, dar care le scrie în a doua zi după Balonul de Aur.
Balonul de săpun. Andrei Grecu scrie după gala de la Paris
Un fotbal în care Vinicius ar avea pus în vitrină Balonul de Aur ar deveni un sport mult prea greu de privit.
Nu este doar despre ce se petrece în jurul brazilianului când mingea nu este în joc, este și despre fotbalul pe care îl demonstrează, departe de pretențiile pe care le-am observat în ultimul deceniu când miza era Balonul de Aur.
Aleg să-mi formez propria opinie și să nu țin cont de titlurile grandioase din presă. Pentru ochii mei, privilegiați de-a lungul anilor de Messi, Ronaldinho, Iniesta, De Bruyne sau Modric, băiatul cu 7 pe spate, de la Real, nu este altceva decât un Usain Bolt cu mingea la picior.
Bine, până când se întâlnește cu Rațiu al nostru. Mai glumim, desigur. Pe Vinicius nu-l pot compara nici măcar cu Neymar și trebuie să-mi asum că nu am fost niciodată fan Neymar, nici la Santos, nici la Barcelona și nici la Paris. Poate doar acum, puțin, la Al Hilal.
Acum că am trecut peste partea în care fotbalistul Vinicius nu mă atrage cu absolut nimic, să trecem și dincolo de fotbal. La acea doză de omenie pe care o admirăm la unii, dar o neglijăm la alții.
Cu riscul de a supăra pe cei care au CNP-ul începând cu 5 în buletin și abia acum își încep traseul, aș spune că Vinicius este oglinda generației actuale.
Mai bine zis, a majorității covârșitoare. Ignoranța, superficialitatea și aroganța – cele trei ingrediente pe care Vinicius le pune în scenă cu fiecare ocazie, de cele mai multe ori când se află în dificultate, fără să aibă mingea la picior.
Nu aș vrea să-mi văd numele alături de oameni care admiră setul de elemente care îl definesc pe brazilian.
Merg pe un tărâm greu de driblat. Este un seism tot ce provoacă noul număr 7 de la Real. Și nu mă refer la toată situația aceasta cu Balonul de Aur, mă refer la orice controversă poartă eticheta Vinicius.
Voiam să scriu după Real-Barca 0-4 că dacă așa arăta Balonul de Aur, trecerea de la ultimul câștigător, Messi, la actualul, chiar mă obliga să revin la termenul ”seism”. De la cer la pământ – așa as descrie diferența dintre cei doi, Messi și Vinicius.
Din fericire pentru fotbal, palmele altui fotbalist au atins trofeul. Este vorba de Rodri, un băiat simplu care doar vrea să joace fotbal. Sintagma aceasta a fost purtată ca o mantie de Vinicius mereu când cineva sărea să-l critice pentru modul în care interpretează fotbalul și scenele din timpul unui meci.
Hai că a fost bine, până la urmă chiar a luat premiul cineva care doar vrea să se bucure de fotbal.
Închei acest text cu o porție de optimism.
Fotbalul a câștigat de două ori în câteva zile. Atunci când Barcelona a obținut un magnific 4-0 pe terenul Realului nu a fost doar o victorie la El Clasico, a fost modul în care fotbalul ne-a arătat că mai are o șansă. L-a făcut și în vară la Euro, cu Spania câștigând în fața Angliei.
Realul și-a umplut colecția de trofee cu prea puțin fotbal și decență și cu prea multă prudență în ultimul deceniu.
A încercat aceeași rețetă și Anglia, în vară, dar Spania a pus mâna pe trofeu. Rodri este Balonul de Aur pentru că marketingul mai și pierde uneori.
Cu o reclamă infinit mai agresivă, Vinicius nu primește coroana, iar ”părinții” nu-l mai lasă la serbare. Mai mult decât atât, nimeni nu mai vine ”din familie”. Aceasta este dovada de respect pe care o oferă clubul cu cel mai imaculat tricou, cel blanco.
Source link
